RESURSE

Motto:
”Daca dorim ca un guvern sa poata fi facut raspunzator de actiunile sale, asigurarea transparentei in sine nu este sufiecienta. Totodata, avem nevoie si de un spirit civic activ si revendicativ.”
Gianluca ESPOSITO, Secretar Executiv al Grupului de State contra Corupției – GRECO

Altfel spus, ar trebui sa admitem si sa cerem si liderilor actuali sa recunoasca faptul ca in spatele apoteozei si incantatiilor despre “satul global” sau al digitalizarii galopante a Uniunii Europene se profileaza de fapt adancirea in ceea ce mai multi filosofi au prefigurat din timp  – o neo-barbarie abia deghizata “Evul Mediu intamplator”, cum a denumit Romulus Guga recaderea in instincte si  hiper hedonism iresponsabil, in care hiper rationalizarea de la suprafata, cu rol preponderent represiv (cf. Scolii de la Frankfurt sau a regizorului-teoretician Pier Paolo Pasolini), face in adancime loc unor comportamente si atitudini aparent inexplicabile prin gradul lor de indiferenta agresiva si de potential auto-distructiv, chiar pe termen mediu.

I.

Mentinerea coruptiei la asemenea nivel reflecta atat constrangerile economice si politice actuale care au dus la o fetisizare a democratiilor, in mare masura, cat si absenta cultivarii unor standarde etice autentice in randul tinerelor generatii formate dupa epoca Planului Marshall si aparenta eliberare prin abundenta consumista de dupa anii 60. In esenta, coruptia apare in multe locuri si cazuri nu doar ca un derapaj ultra-hedonist, cu tenta exhibitionista marcata, ci drept un mijloc de “rezolvare a problemelor”, o transcendere a barierelor prea birocratice sau prea constrangatoare ori chiar represive ale Statului sau UE in raport cu aspiratiile consumiste intretinute constant chiar de leadershipul politic si economic, de elitele actuale.

De la acest set de constrangeri si reductionisme instrumentalizate, super standardizate chiar la nivel UE, ar merita sa pornim atunci cand reflectam la cai de prevenire a coruptiei, in primul rand la nivel inalt decizional, dar si al asa zisei mici coruptii. In  acest context, sa ne amintim ca vorbim sau ne mandrim adesea cu asa-zisul pluralism al societatilor noastre, cand, in realitate este vorba doar de un pluri-partidism fragil si care da tot mai mult rateuri, derapaje clar anti-democratice sau contra drepturilor omului pe care nu am gasit de cuviinta sa le sanctionam din timp asa cum s-ar fi cuvenit.

Lipsa culturii si a cultivarii unui pluralism al mentalitatilor – al principalelor conceptii asupra binelui si raului, precum si a raspunsurilor individuale si colective adecvate a dus treptat la seria intreaga de clivaje sociale si resentimente cronicizate odata cu aparitia atentatelor de masa comandate de ISIS si cu valul infricasator al migratiei de populatii intregi catre batranul continent. Daca s-ar fi mers pe linia construirii neipocrite si pragmatice a unui “bridge  pluralist” intre majoritati si minoritati nationale sau de alta natura, am fi avut un dialog structurat real si nu o dispersie exacerbata de platforme si mici miscari cu efect centrifug, disolutiv, la final.

Cu alte cuvinte, continuarea occidentala pe linia unui umanitarism de fatada, nesustenabil economic si cultural nu va conduce nicidecum la o detensionare a climatului general si la o noua viziune, inclusiv cu privire la asumarea unor valori, criterii si repere neutre, cu grad ridicat de universalitate si replicare ulterioara a bunelor practici dezvoltate in raport cu acestea. Aceasta abordare ar fi in acord cu propunerea extrem de vizionara a filosofului Anton DUMITRIU, care in lucrarea sa “Culturi eleate si culturi heraclitice”,  evoca necesitatea si posibilitatea unui “consens axiomatic”, singura cale prin care s-ar fi putut realiza nu numai o conciliere generica intre Orient si Occident – ca largi spatii cultural-mentale, ci si pentru depasirea falselor contradictii ori dileme doctrinare ce mentin permanent o stare de nesiguranta si tensiune in lumea globalizata de azi. Altfel spus, antagonizarea artificiala de astazi intre blocuri militare sau religii aflate aparent in conflicte irezolvabile ar putea fi in mod pragmatic stopata doar daca medierea s-ar face potrivit acelui set minimal de valori si principii etice despre care vorbeam, iar atunci “neo-barbaria” in care ne situam ar putea fi transgresata, cu toate consecintele imoralitatii si tendintelor auto-distructive cu care pare ca ne-am resemnat: distrugerea mediului, erodarea increderii in lideri, demonetizarea institutiilor, disolutia vechiului tip de democratie asa-zis liberala, inclusiv extensia tentaculara a coruptiei ca mod atractiv si narcisiac de auto-reprezentare individuala sau model de societate.

II.

De aceea, in Romania, dominata inca masiv de falia dintre rural si urban, pentru a nu ramane etern intr-un blocaj/ provizorat decizional, inclusiv cu privire la atitudinea fata de expansiunea/ prevenirea faptelor de coruptie, mai ales la nivel inalt, ar fi adecvat sa orientam toate eforturile pe cateva zone de actiune majore la nivel educational si social:

1. lansarea unui larg dialog structurat care sa fixeze noul cadru etic recomandat si codurile subsecvente de conduita atat pentru decidentii din Justie, cat si la nivelul corpurilor profesionale de elita si a celor ce detin expertiza in diverse domenii de cercetare – inovare etc.
2. acomodarea publicurilor tinta cu perspectiva si abordarile conceptual inovative din alte tari mult mai avansate in prevenirea si combaterea fenomenului de coruptie;
3. resetarea intregului sistem educational, pornind cu formarea formatorilor, si avand la baza conceptul promovat international de filosoful Edgar Morin de responsabilizare etica a elevului pentru a face fata complexitatii enorme a sistemului;
4. declansarea unei dezbateri si promovari intensive asupra setului axiologic mentionat mai sus care sa cuprinda, de exemplu, in principal componentele neutre, laicizate, dar cu puternica incarcatura inspirativa pentru noile generatii: respect pentru diferentele culturale; asumarea pro-activa a alteritatii la nivel societal si individual; importanta mentinerii integritatii la nivel principial ca motor al progresului in cariera si viata personala; deschiderea spre dialog; reliefarea avantajelor transparentei si colaborarii in dauna secretomaniei si individualismului autarhic; realizarea unei mult mai bune impletiri a carierei cu viata personala prin reducerea diferentelor formaliste la nivel comunicational intre spatiul public si spatiul privat; identificarea celor mai bune cai de motivare a tinerilor si viitorilor angajati odata cu cresterea importantei standardelor si conduitelor in sfera profesionala, dar si in spatiul privat;
5. stimularea participarii civice la luarea deciziilor majore, in special prin reliefarea avantajelor reducerii tendintelor sau cutuemelor legate de recurgerea la mita in cadrul tranzactiilor internationale sau a promovarii investitiilor de catre decidentii din sectorul administrativ si din mediul politic;
6. angrenarea si responsabilizarea principalilor decidenti, in speta a celor din cadrul DNA si DIICOT, dar si din alte agentii de resort precum DLAF sau DGA, privind punerea in practica impreuna conform principiilor convergentei institutionale a politicilor publice convenite privind prevenirea si reducerea progresiva a coruptiei, mai ales la nivelul administratiei publice;
7. imbunatatirea semnificativa a cooperarii cu institutiile si organizatiile europene si internationale, respectarea recomandarilor formulate de acestea in scopul schimbarii rating-ului de tara al Romaniei in domeniu oferit de Transparency International sau GRECO, precum si al doritei aderari la OECD sau al renuntarii de catre Comisia Europeana la MCV.

In mod evident, am punctat aici doar cateva sugestii si propuneri pe care o coalitie nationala bi-partita (guvernamental si neguvernamental) de  tipul “Ombudsmanul National Anti-Coruptie” ar putea sa o asume programatic pentru o veritabila primenire publica, atat la nivel ideatic, cat si practic.

Poate tocmai pentru ca la ora actuala contextul politic romanesc, dar si european nu par foarte propice pentru declansarea unor asemenea schimbari de perspectiva, ar merita sa indemne la o mobilizare cara sa insemne un raspuns civic, pro-activ si pro-european, relevant in raport cu sfidarile cu care ne confruntam din exterior, ca si din interior cu privire la soarta tinerei noastre democratii si modernizari mereu amanate a mentalului societatii romanesti.

Prof. Sever AVRAM
Presedinte Executiv EUROLINK – House of Europe
Membru EUNET si Coordonator CIO-SUERD “Jean BART”