Round Table in view of establishing the Task Force Groups of the
National Business Anti-Corruption Ombudsman Platform

More information

În urma amabilei recomandări și ghidajului oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu ocazia desfășurării Conferinței Europene ”Îmbunătățirea politicilor și practicilor anti-corupție prin participarea activă a societății civile” (Palatul Parlamentului, 26 mai 2017), în spiritul modelului de bune practici din Ucraina, în baza amabilului sprijin al Senatului României, informăm că organizatorii – Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Fundația Freedom House – au decis să continue inițiativa demarată anterior prin înființarea ”National Business Anti-Corruption Ombudsman Platform” în România.

Această platformă va avea o componentă electronică pentru cooperare, inter-comunicare, formare mediere și lobby inter-instituțional între, pe de-o parte, oamenii de afaceri, manageri, consultanți, avocați și reprezenanți ai altor profesii liberale relevante, și, de cealaltă parte, decidenții importanți la nivel UE și din România în domeniile justiției, afacerilor europene, concurenței și competitivității, politicilor economice și de investiții, comerțului, sectorului IMM.

În principal, inițiatorii au propus să se lucreze în cadrul a trei Grupuri de Lucru și anume:

  1. Relația între CSR – Responsabilitatea Socială Corporativă (care obligă, în prezent, raportarea non-financiară a companiilor mari) și prevenirea și combaterea mituirii și corupției în mediul privat
  2. Reformele privind riscurile de integritate, ”compliance policies” (armonizarea politicilor de conformitate în raport cu standardele internaționale), propuneri de îmbunătățire legislativă și a sistemelor de taxare
  3. Relația între investițiile/tranzacțiile internaționale și prevenirea/combaterea corupției în sectorul public și privat

Prin intermediul platformei, inițiatorii doresc să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale mediului de afaceri prin metode și acțiuni practice precum: consiliere personalizata, traininguri de inalt nivel si inter conectare cu decidentii UE si romani in domeniu; participare la consultările Grupurilor de Lucru din cadrul platformei privind influențarea pozitivă și ameliorarea legislației referitoare la reducerea mituirii și corupției; sprijinirea îmbunătățirii managementului reputațional al companiilor în raport cu partenerii și decidenții în domeniu; formare și ghidaj privind aplicarea noului ISO Anti-Mituire 37001:2016; acces privilegiat la propriile studii și rapoarte paralele referitoare la transparența organizațională și strategiilor corporative adoptate privind mituirea și corupția internă.

Masa Rotundă pentru fondarea Grupurilor de Lucru ale Platformei ”National Business Anti-Corruption Ombudsman”, va avea loc la Palatul Parlamentului – Senatul României – Sala ”Avram Iancu”, în data de 28 septembrie 2017, între orele 13.30-17.00. Amfitrionul evenimentului este Vicepreședintele Senatului României, Dl Mhai GOȚIU, iar celelalte grupuri politice din cadrul Parlamentului vor fi de asemenea invitate să participe. Reuniunea se va focaliza atât pe sprijinul acordat aderării României la OCDE și la Convenția OCDE Anti-Mită, cât și pe politici de întărire a încrederii și cooperării de business, în special cu partenerii din UE și alți parteneri strategici, precum SUA și Canada. Totodată, la finele evenimentului, se va propune semnarea unui Pact deschis al organizațiilor mediului de afaceri și al organizațiilor societății civile active în domeniul prevenirii și combaterii corupției și al promovării bunelor practici în domeniul economic și investițional. Moderatorii Mesei Rotunde sunt: Adrian BABOI-STROE – fost Secretar de Stat al Ministerului Justiției/Consultant Parlamentar; Cristina GUSETH – Director Executiv – Fundația Freedom House România; Sever AVRAM – Președinte Executiv – EUROLINK – Casa Europei.

Listă provizorie a Invitaților și Speakerilor (draft):

Gabriele LIOTTA
Gabriele LIOTTA – BERD Londra


MPE Monica MACOVEI – Parlamentul European


Prof. Chantal CUTAJAR – GRASCO/Viceprimar Strasbourg


Anca STOICA – Manager Proiect UNDP Focal Point Romania


Prof. univ. dr. Elena-Simina TANASESCU – Consilier Prezidențial, Președinția României


Doru DRAGOMIR – Președinte – Camera de Comerț Bilaterală Bulgaria-România


Cristina IONESCU – Director – Direcţia Strategii, Politici şi Programe CCIR


Claudiu VRINCEANU – fost Secretar de Stat Ministerul Economiei


Lăcrimioara BOTEZATU – Manager Proiect CSRmedia.ro

Cristina Dora RAICIU – Secţia Economică şi Comercială – Ambasada Republicii Federale Germania
Sebastian POPOVICI – Vicepreședinte al Comitetului Corporate Governance – AmCham
Letitia PUPĂZEANU, Advocacy Manager -AmCham
Nadia PAUN – Manager FIDS – EY
Gabriela PETREA – EMEA Consilier Juridic ORACLE
Alexander GOLOVIN – Director KPMG
Tracey WALKER – KPMG
Iulian PORTASA – KPMG
Alina Ruxandra HUSZAR – Consilier Diplomatic – Ministerul Afacerilor Externe
Silviu POPA – Secretar General, Agenția Națională de Integritate
Codruța-Mariana TRANDAFIR – Procuror DIICOT
Sarmizia FETCU – Direcția Generală Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne
Florian DUMITRU – Director General Adj -Direcția Generală de Integritate – ANAF
Ana VASILACHE – Președinte Onorific Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locala
Prof. Gheorghe DUDA – Vicepreședinte RENAR
Răzvan BOȘTINARU – Direcția de Prevenire a Criminalității – Ministerul Justiției
Doina CIOMAG – Director Executiv – Consiliul Investitorilor Străini
Valeriu MINA – Consiliul Investitorilor Străini
Radu CONSTANTIN – Membru al Plenului ONPCSB, reprezentantul Ministerului Justiției
Mihai de LAUFENBURG – Președinte Onorific SO.SI.SE.SA
Cristian ILIE – Ministerul Mediului de Afaceri
Camelia BALACESCU – Ministerul Economiei
Nelu CIOBANU – INM
Dr. Georgeta GHEȚE DĂNĂU – Președinte Asociația CINAQ
Dr. Ion IFRIM – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” – Academia Română

Agenda evenimentului

Mesaj din partea BERD Londra - Dna Cristina BUZASU

“Multumim Domnului Avram si Fundatiei EUROLINK – House of Europe pentru invitatia a participa la Conferinta pe tema constituirii grupurilor operative ale Platformei Naționale a Ombudsmanului pentru combaterea corupției în afaceri. Ne cerem scuze pentru ca reprezentantii BERD nu vor putea participa la lucrarile conferintei, din cauza unui program foarte incarcat ocazionat de o vizita oficiala in Romania a Consilierilor Comitetului Director al Bancii in decursul acestei saptamani.

Salutam initiativa organizarii acestei conferinte de catre Fundatia Eurolink / House of Europe in cooperare alte organizatii din societatea civila si mediul de afaceri. Ca investitor major în întreprinderi și instituții financiare din Europa Centrala si de Est (si nu numai), BERD incurajează transparența, integritatea și standardele etice în sectorul public și privat in tarile in care opereaza.

Va dorim mult succes in desfasurarea conferintei!”

Cristina Buzasu
Acting Principal Manager | CSEU
Relații și Parteneriate Externe
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Mesaj din partea Presedintiei Romaniei - Dna Prof Elena-Simina TANASESCU

O societate coruptă este o societate pierdută. Nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. România a avut marea şansă de a construi o serie de mecanisme instituţionale anticorupţie care, acum, când suntem stat membru UE şi NATO, sunt pe deplin funcţionale şi eficiente.

Ce am câştigat cu greu se poate pierde uşor dacă nu rămânem consecvenţi cu parcursul democratic al societăţii româneşti. Din acest motiv, pentru a evita întoarcerea la un trecut nu foarte îndepărtat, avem nevoie mai mult ca oricând de instituţii performante şi de legi clare în domeniul luptei anticorupţie.

Totodată, lupta anticorupţie nu înseamnă doar activitatea de urmărire penală şi judecată a faptelor de corupţi, ci presupune şi o dimensiune preventivă. Această dimensiune preventivă a luptei anticorupţie este un aspect care ar trebui să preocupe mai mult nu numai instituţiile cu atribuţii de legiferare, ci şi societatea în ansamblul său.

Nu în ultimul rând, accentuarea dimensiunii preventive a luptei anticorupţie, prin implicarea societăţii civile şi a actorilor privaţi din cadrul societăţii româneşti, reconstruieste raporturile de încredere între cetăţeni, pe de o parte, şi raporturile de încredere dintre cetăţeni şi instituţii, pe de altă parte. În absenţa acestor raporturi de încredere, însăşi democraţia ca regim politic este pusă în pericol.

Practicile corupţiei au la bază o profundă eroare de tip cultural, anume că activitatea unei persoane depinde întotdeauna de bunăvoinţa unui agent public al statului, bunăvoinţă care se câştigă prin asigurarea unui folos la care respectivul agent nu este îndreptăţit.

În realitate, atât actorii publici cât şi actorii privaţi în cadrul unui stat de drept funcţional au un singur termen de referinţă: legea. Atunci când respectul faţă de lege devine trăsătura culturală a instituţiilor publice şi a liderilor politici, atunci societatea este sănătoasă şi oportunităţile pentru dezvoltare personală sunt asigurate pentru toţi cetăţenii.

În concluzie, mai mult decât oricând trebuie să sprijinim şi în niciun caz să abandonăm eforturile instituţionale şi pe cele ale socităţii civile pentru asigurarea cadrului normativ potrivit pentru lupta anticorupţie. In acelaşi timp, trebuie să consolidăm dimensiunea preventivă şi latura educaţională a luptei anticorupţie, astfel încât la nivelul întregii societăţi să prevaleze încrederea între cetăţeni şi instituţiile statului şi domnia legii să devină principiul esenţial pentru gestionarea relaţiilor sociale.

Consilier Prezidențial Elena-Simina TĂNĂSESCU
Departamentul Reformă Instituțională și Constituțională
Administrația Prezidențială

Mesaj din partea Senatului Romaniei - Dl Vicepresedinte Mihai GOTIU

Doamnelor și domnilor,

Îmi face plăcere să fiu din nou gazda unui eveniment organizat de Fundația EUROLINK- Casa Europei, dedicat dezbaterii politicilor de prevenire și combatere a corupției. Masa rotundă de azi e un eveniment care vine în continuarea conferinței din luna mai, în cadrul căreia am discutat despre îmbunătățirea politicilor și practicilor anticorupție prin participarea activă a societății civile.

Acum patru luni, am ajuns cu toții la concluzia că implicarea societății civile este esențială pentru succesul politicilor de prevenire și combatere a corupției. Au fost atunci evocate pe larg contribuțiile organizațiilor neguvernamentale la promovarea transparenței și integrității în viața politică și administrativă a României.

Aceste contribuții s-au concretizat în eforturile de adoptare a legislației privind transparența decizională și liberul accesul la informațiile de interes public. Aceste două legi au devenit instrumente esențiale pentru cetățenii și organizațiile care doresc să monitorizeze actul de guvernare și, mai ales, cheltuirea banilor publici. Aceste legi s-au bucurat totodată de stabilitate, fiind ferite de modificări inutile sau dăunătoare, care să le diminueze eficacitatea și impactul. Aceasta e încă o lecție despre cât de importantă e stabilitatea cadrului legal care asigură mai multă transparență și responsabilitate în exercitarea puterii. Legile bune, care au făcut din România o societate mai deschisă și mai bine guvernată decât era acum 25 de ani nu trebuie modificate arbitrar, la presiunile unor grupuri politice și economice care își doresc impunitate.

Din păcate, evoluțiile politice din România anului 2017 ne oferă în continuare motive de îngrijorare. Intențiile anunțate de majoritatea guvernamentală vizează în continuare schimbări majore ale cadrului legal și instituțional care induc instabilitate și incertitudine în funcționarea justiției și în aplicarea politicilor anticorupție. Amintesc aici anunțatele modificări ale legilor justiției, ale legislației penale, precum și măsurile care duc la o subordonare politică flagrantă a companiilor cu capital de stat.

În acest context, doresc să salut inițiativa organizațiilor neguvernamentale din toată țara care au solicitat luni Președintelui României să întreprindă acțiuni pentru apărarea statului de drept, în virtutea rolului său de mediator între puterile statului, precum și între stat și societate. Uniunea Salvați România și-a anunțat deja sprijinul pentru acest demers, luând în considerare că subiectele abordate – independența Curții Constituționale față de factorul politic, independența justiției și reforma legislației electorale – reprezintă și pentru noi priorități majore.

Revenind la subiectul mesei rotunde de astăzi, aș vrea să mă refer în continuare la rolul sectorului de afaceri în prevenirea și combaterea corupției. De prea multe ori, ne concentrăm atenția aproape exclusiv asupra combaterii corupției prin mijloace penale, ignorând rolul actorilor privați în definirea climatului de afaceri. Modul în care companiile își conduc operațiunile pe piață și, mai ales, felul în care acestea abordează instituțiile statului și factorii politici fac adeseori diferența între un mediu de afaceri curat și unul care este parte din problema corupției.

În activitatea mea civică anterioară intrării în viața politică, am avut prilejul să documentez, în cartea mea „Afacerea Roșia Montană”, practicile companiei RMGC în anii în care a promovat agresiv exploatarea minieră de la Roșia Montană. Una din sursele importante de informații pentru munca mea de documentare a fost accesul la informațiile despre contractele și inițiativele de lobby ale RMGC, în special în Statele Unite ale Americii. Amintesc acest fapt pentru a sublinia că România are nevoie de o transparentizare a activităților de lobby, care, în prezent, se desfășoară deghizat, sub masca activităților de PR și consultanță.

Modul în care actorii privați influențează deciziile politice și administrative este de maxim interes public. Anul trecut, România a făcut un prim pas în direcția corectă, prin decizia Guvernului de a institui printr-un memorandum Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI), aplicabil decidenților din ministere și – opțional – actorilor privați cu care aceștia interacționează. Acesta trebuie să fie doar un prim pas. Cred că Registrul RUTI trebuie întărit printr-o reglementare cu o forță normativă superioară – printr-o hotărâre de guvern care să instituie reguli, obligații și sancțiuni mai ferme.

De asemenea, cred că RUTI ar trebui extins și la alte agenții guvernamentale sau la instituții de reglementare și supraveghere, precum Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Consiliul Concurenței sau Autoritatea de Supraveghere Financiară. Un mecanism similar de transparentizare a contactelor cu mediul de afaceri ar trebui adoptat de Parlamentul României. Profit de această ocazie pentru a vă anunța că voi propune, în calitatea mea de Vicepreședinte al Senatului, adoptarea unui registru de transparență de tip RUTI pentru parlamentari. De asemenea, voi propune ca accesul reprezentanților intereselor de afaceri în instituțiile publice să fie strict condiționat de înregistrarea acestora într-un registru public, cu obligația de raportare a bugetelor alocate pentru activitățile de influențare a deciziilor publice. Interacțiunea dintre mediul politic și cel de afaceri trebuie scoasă la lumină.

Un ultim punct pe care doresc să-l ating în intervenția mea este promovarea unor standarde de integritate de către mediul de afaceri. Integritatea și un mediu de afaceri curat nu pot fi doar rezultatul legislației penale. Companiile și actorii privați, în general, pot genera standarde solide, prin folosirea unor instrumente de tipul auditurilor, certificărilor sau pactelor de integritate. Astfel de instrumente sunt de natură a încuraja un mediu de afaceri competitiv și achiziții publice corecte.

Cred că acesta trebuie să fie rolul unei platforme de tip Ombudsman, care face obiectul mesei rotunde de azi – acela de a realiza o coaliție intersectorială, cu participarea mediului de afaceri și a sectorului neguvernamental, care să promoveze standarde de integritate elaborate și gestionate de societate, nu doar de către stat.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc mult succes!

Senator Mihai GOȚIU
Vicepreședintele Senatului României
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii

Concluziile Mesei Rotunde

Modalități și metode de sprijinire a companiilor:

  • consiliere personalizată, training-uri de înalt nivel și inter-conectare cu decidenții UE și români în domeniu, inclusiv cu Parchetul Anti-Corupție UE care tocmai se înființează în Luxembourg și ce va avea de acum competente transnaționale în domeniul mituirii și anti-corupției, inclusiv a companiilor private care investesc sau activează pe teritoriul Statului Român;
  • posibilitatea exprimării punctului de vedere în cadrul consultărilor prin Grupurile de Lucru din cadrul Platformei privind influențarea pozitivă și ameliorarea legislației referitoare la reducerea mituirii și corupției și aplicării unor prevederi clare și coerente legate de lobby -ul instituțional;
  • sprijin pentru îmbunătățirea durabilă a managementului reputațional în favoarea creșterii prestigiului și credibilității organizației Dvs. prin afilierea și implicarea directă în activitățile interne și europene ale Platformei, inclusiv prin componenta electronică și în evenimentele publice ce vor fi organizate în viitor;
  • monitorizare a riscurilor relative la integritatea corporativă și alte cerințe/ recomandări OECD pentru companii și în tranzacțiile internaționale și suport la cerere pentru introducerea și aplicarea noului ISO anti-mituire menționat mai sus în colaborare cu RENAR, Freedom House Foundation, GRASCO – Strasbourg și Catedra Internațională Onorifică „JEAN BART”, proiect fondat în parteneriat și cu sprijinul Academiei Române;
  • realizarea propriilor studii și rapoarte periodice de monitorizare și evaluare din unghiul societății civile și al organismelor de presă relevante în domeniu privind transparența organizațională și strategiilor adoptate privind prevenirea și combaterea mituirii și corupției, precum și publicarea/promovarea rezultatelor cu statut de „Early Warning – Clearing House” către instituțiile UE, precum Comisia Europeană – OLAF, Parchetul UE Anti-Corupție, ambasadele Statelor Membre UE, USA și Canada, BERD și OCDE, unde România se află în proces de monitorizare în vederea aderării

Ombudsmanul de Business

Parteneri Media Asociați:

                  

Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, 24PHarte.ro, SmartFinancial.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, “Buletin Dunărean”.

APEL DESCHIS privind fondarea Pactului National Anti-Coruptie al Societatii Civile si Mediului de Afaceri

Deveniți Membru Instituțional Fondator al
Fondului Anti-Corupție al Societății Civile

Beneficii:

  • Listarea în Registrul organizațiilor care sprijină implementarea deplină a legii CSR și conformitatea cu ISO 37001:2016- Sistemul de Management Anti-Mituire în instituțiile publice, mediul privat și sectorul ONG
  • Particiaprea la unul dintre cele trei Grupuri de Lucru:
    1) CSR și prevenirea corupției;
    2) Riscurile de integritate, ”Compliance Policies”, reformele legislative și ale sistemelor de taxare;
    3) Standarde și politici de prevenție – investiții și tranzacții internaționale
  • Acces privilegiat la sesiunile de training organizate în parteneriat cu organizații internaționale precum: Programul Comun BERD-OECD, parchetul UE Anti-Corupție, Universitatea din Strasbourg – GRASCO, etc.
  • Componente Branding & PR în cadrul Mesei Rotunde (Senatul României, 28 septembrie 2017): materiale promoționale, bannere, posibilitatea rezervării unei intervenții în plen, menționarea drept contributori la elaborarea documentelor oficiale ale Mesei Rotunde
  • Consiliere la cerere privind îmbunătățirea prevenției, riscurilor de integritate și a celorlalte standarde adiacente
  • includerea în secțiunea web specială a componentei electronice a Platformei ”National Business Anti-Corruption Ombudsman”

Formular Expresie de Interest