Promovarea comună a potenţialului comunităţilor dunărene

Conf.Viena

Ofertă românească generoasă de cooperare privind promovarea comună a potenţialului comunităţilor dunărene

Sumar Executiv al Conferinţei Europene a Platformei Urbane a Regiunii Dunării

 

Cu ocazia celei de-a doua conferinţe europene a Platformei Urbane a Regiunii Dunării (UPDR) – fondată în decembrie 2013, la Viena – şi care a fuzionat recent cu Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CoDCR, Ulm – Landul Baden Wurttemberg), la sediul Primăriei Viena a avut loc în perioada 26-27 ianuarie 2015, constituirea Comitetului Consultativ UPDR. În acest context, asociaţia cu caracter naţional „Comunităţile Locale Riverane Dunării” (CLDR România), fondată în noiembrie 2014, pe baza experienţei acumulate anterior şi a reuniunii a 19 comunităţi locale, universităţi, institute naţionale şi alte organizaţii civice relevante, şi-a asumat rolul de lider tematic al priorităţii „Promoting Danubian Cities” (promovarea oraşelor dunărene, la nivel pan-european).

 

Momentul evocat a avut loc în cadrul sesiunii plenare UPDR, în prezenţa a peste 200 de primari, ambasadori, oficiali guvernamentali, personalităţi din cele 14 state membre SUERD, precum Primarul-Guvernator al Vienei, Dl Michael HAUPL; Secretarul General al Asociaţiei Municipiilor şi Oraşelor din Austria, Dl Thomas WENINGER; Preşedintele Institutului Regiunii Dunării şi Europei Centrale (IDM), Dr. Erhard BUSEK, fost Vice-Cancelar al Austriei; Coordonator proiecte dunărene în cadrul DG REGIO, Dl Marco ONIDA; Coordonator General CoDCR, Dl Peter LANGER etc. Delegaţia CLDR România, numărând 15 reprezentanţi, a fost condusă de Preşedintele asociaţiei, Dl Tudor NĂDRAG, Primarul Oraşului Hârşova, iar intervenţia oficială în plen a fost susţinută de Preşedintele Executiv CLDR, Dl Sever AVRAM. În baza constituirii a numeroase Centre de Competitivitate şi Training SUERD, precum şi a coagulării expertizei la nivel naţional prin Catedra Internaţională Onorifică „Jean Bart” şi a Registrului Naţional al Experţilor „PROFEX”, vorbitorul a accentuat asupra interesului comunităţilor dunărene implicate privind unele sub-teme importante care concură la o mai bună promovare comună, coerentă a brand-ului dunărean, anume: turism, valorificarea patrimoniului cultural-istoric, incluziune socială a grupurilor vulnerabile, în special a minorităţii rome, prin utilizarea mijloacelor inovării sociale la nivel european.

 

În cea de-a doua zi a lucrărilor, prefaţate de prezentarea reprezentantului Adunării Parlamentare a Landului Viena, Dl Omar AL-RAWI, au fost desfăşurate sesiuni practice pe domenii precum: finanţarea proiectelor prioritare din cadrul Agendei Urbane, managementul riscurilor de mediu, interconectarea infrastructurii de transport urban la nivel macro-regional, edificarea prosperităţii social-economice prin antreprenoriat şi competitivitate la nivelul economiei locale, creşterea transparenţei şi a participării civice printr-o guvernanţă deschisă a oraşelor dunărene şi consolidarea politicilor privind egalitatea de şanse la nivel dunărean.

 

În cel mai scurt timp, CLDR România va prezenta comunităţilor locale dunărene majore, mijlocii şi mici un Plan de Acţiune privind o mai bună promovare comună a propriilor atuuri şi oportunităţi de comunicare şi cooperare, precum şi o ofertă de colaborare prin proiecte concrete, în special în domenii adiacente agreate anterior în cadrul consultărilor cu Coordonatorul Ariei Prioritare SUERD pentru Turism-Cultură: dezvoltarea reţelei porturilor turistice şi a obiectivelor de turism urban, peisagism turistic şi a unei reţele de eco-staţiuni la scară macro-regională.

 

Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa Secretariatului Asociaţiei CLDR la tel./fax: 021.230.49.97 sau e-mail: secretariat@cldr.ro.

Pentru conformitate,

Secretariatul Asociaţiei CLDR

c/o EUROLINK-Casa Europei

avatar

About

Profesional, am o dubla formare: ca filolog, in limbi si literaturi romanice, cu expertiza in critica literara si de arta; ca si consultant si trainer, am urmat o formare indelungata si complexa, pe filiera studiilor europene in domeniul institutiilor UE, resurselor umane, Public Relations si Lobby, in diverse universitati/centre de educatie din Europa: Bucuresti, Praga, Varsovia, Aosta (Italia), Budapesta, Berlin. In acest sens, sunt autorul a sute de articole de analiza politica, eseuri in variate domenii, cronici de arta, scenarii de film, piese de teatru, studii de cercetare, ghiduri practice, manifeste si apeluri publice. In practica, am exercitat diverse profesii, precum profesor, jurnalist de politica externa, corespondent Radio Europa Libera, coordonator de proiecte europene, trainer, analist si consultant de afaceri publice pentru Comisia Europeana, Guvernul Romaniei, parlamentari romani, moderator evenimente publice etc. Ca pasiuni in timpul liber, ca “bon viveur” si “bon conaisseur”, am aprofundat, in ultimii 20 de ani, studiul terapiilor si remediilor alternative/naturiste, degustarea berilor belgiene, a vinurilor nobile, explorarea peisajelor insolite, muzica anilor ’50 si ’60, arta conversatiei. In etapa prezenta, in urma numeroaselor experiente de succes in animarea unor mari reuniuni/evenimente, imi propun sa dezvolt mult mai intens dimensiunea de “consilier existential” si de “coacher”, ca si pe aceea de mediator spiritual, cu o atentie sporita pentru influentarea schimbarii mentalitatilor si consolidarea unui leadership autentic in aceasta parte integranta a Europei.

View all posts by