Portretele soarelui (scurt dialog cu participanții la ediția a V-a a Taberei de Sculptură Monumentală – Ploiești)

În această săptămână a început ediția a V-a a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești. Dar ecourile ediției precedente încă nu s-au stins. Înainte de a-i cunoaște pe artiștii prezenți la această ediție a taberei, propun să ne amintim de cei care au creat anul trecut. Programul celei de-a IV-a ediții a Taberei de Sculptură Contemporană de la Ploiești (2021) a inclus și o excurie la Casa Domnească de la Brebu. Excursioniștii au vizitat apoi proprietatea lui Alfred Dumitriu de la Câmpina, care cuprinde, printre altele, o galerie subterană de artă și un atelier. Am profitat de ocazie și am realizat un scurt ”simultan” cu cei trei sculptori prezenți la lucrări (Valentin Vârtosu, Dam Daniel, Vlad Dumitriu), dar și cu gazda, sculptor la rândul său.

Cum să-ți cunoști cel mai mare dușman

Reporter: Iată-ne la capătul excursiei! Gazda noastră de astăzi este domnul Alfred Dumitriu, tatăl unuia dintre artiștii care lucrează la Tabăra Internațională de Sculptură. Mulțam de găzduire, domnule Dumitriu!

Alfred Dumitriu: Mulțam de vizită!

R.: Nu cumva dvs. sunteți artistul acela care ne-a dăruit, în anii precedenți, portrete ale soarelui? Știu că anul trecut a fost sigur un portret al soarelui.

A.D.: Da. Și care s-a lăudat că mai are unul de făcut.

R.: A, încă unul! Este de presupus că la edițiile următoare vă vom descoperi din nou la tabără.

A.D.: E de presupus, da. Sper.

R.: Veți face prin rotație cu fiul dvs. sau e de sperat la un tandem tată-fiu? Anul acesta v-a înlocuit fiul, dar poate anul viitor…

A.D.: Depinde de organizatori și întregul sistem administrativ, de cât reușesc să susțină.

R.: Eu cred că locul dvs. trebuia să fie în tabără.

A.D.: Locul meu e bun unde este. Am deja două lucrări acolo. E bine să vină și alții să lucreze.

R.: Spuneați anul trecut că ”pentru a-ți cunoaște cel mai mare dușman privește în oglindă!”. Ce vedeți când priviți în ochii colegilor dvs.?

A.D.: (după un răgaz) Dușmanii mei! (Râsete, veselie) Valentin Vârtosu: Doamne ferește!
A.D.: Ei au înțeles, că de-aia râd!

Portretul lui Hașdeu

R.: Lăsați-mă să-mi revin! Da, un răspuns neașteptat. (către ceilalți trei sculptori) Dar dvs. ce simțiți când vă aflați aici, în curtea domnului Dumitriu?

Valentin Vârtosu: Îmi place ce simt aici, în curtea lui Alfred. Alfred poate nu-și aduce aminte, dar noi ne-am văzut un pic în 1996. Venisem cu cinci portrete ale familiei Hașdeu, când se sărbătorea împlinirea a 100 de ani de la construirea Castelului Iulia Hașdeu. Am fost impresionat de câteva lucrări pe care le are Alfred acolo. Din păcate, acum n-am putut să mai vizităm castelul, pentru că este în reparație. Aș fi vrut să revăd portretul lui Hașdeu, pentru că m-a impresionat felul în care l-a redat Alfred. Era ceva foarte decorativ. Barba aceea m-a impresionat!… Tot timpul vorbeam cu Vlad, că suntem împreună la lucrări, și îl tot întrebam ce a mai lucrat tatăl său. Nici nu mi-am imaginat că poți să lucrezi atâta într- o viață, de parcă s-a lucrat totul în 30 și nu într-un an. Nu neapărat volumul de opere, cât spiritul pe care-l are fiecare lucrare m-a impresionat, felul de a lucra fiecare piesă în parte. Cicluri, multe cicluri. Uimitor!

R.: Domnule Daniel, aceeași întrebare: cum vă e aici?
Dan Daniel: Aproape ca acasă, dar… mai am mult de lucru.
R.: Adică.
D.D.: Adică am rămas impresionat la prima ediție, când am fost pentru prima dată

aici. Acuma sunt și mai impresionat și am dorința să merg și eu mai departe, să lucrez tot mai bine. Sunt – într-adevăr – foarte mișcat de ce mi-e dat să văd.

R.: Copleșitor, într-adevăr, ce-am văzut! Ce galerie, ce atelier! Cred că galeria aceasta concurează galerii private sau galerii de stat. V-a luat mult timp să o realizați?

A.D.: Lucrurile se întâmplă de la sine când ai un gând frumos și ai cât de cât puterea de a-l începe. După aceea, oamenii încep să te ajute, să te sprijine. Nu pot să spun că mi-a fost greu. Lucrurile s-au legat atât de frumos…

Locul tatălui

R.: (către Alfred Dumitriu) Nu simțiți în ceafă suflarea rece a fiului dvs.?

A.D.: El are un fel atipic de a se manifesta Mi-a comunicat, la un moment dat, când era prin clasa a X-a, că ar vrea să se facă fie arhitect, fie general sau nu știu ce…

R.: Matematician, olimpic, mi-a povestit…

A.D.: … și zic: bine mă, dar de ce nu încerci și arta? Și a rămas moartă discuția. În ultimul an de liceu, a venit la atelier, alături de niște copii. Trebuie să vă spun că ori de câte ori am fost solicitat să-i ajut pe unii candidați pentru admiterea la facultate – pentru că am fost și profesor pe la diferite școli -, i-am sfătuit. I-am primit și aici, la atelier. Într-un târziu, s-a hotărât și Vlad să urmeze calea artei. ”Vlad, dar de ce vii așa de târziu, acuma, în ultimul moment?” – l-am întrebat. ”Păi până acuma am crezut că nu e loc de tine, tată!”.

Și discul solar este o oglindă

R.: Da, din fericire, s-a găsit loc și pentru junior. Mai spuneați odată că și discul solar este o oglindă. (către Vlad Dumitriu) Tatăl dvs. vă este disc solar?

V.D.: Greu de zis. Bineînțeles că este o relație din care eu am avut de învățat, am extras niște esențe. dEsigur, l-am avut pe tatăl meu drept prim model. Dar ”discuri solare” sunt multe în Univers.

R.: Trebuie să recunosc că sunt copleșit. Este un remarcabil, senzațional sfârșit de călătorie, la care nu mă așteptam. N-o să am niciodată cuvinte să vă mulțumesc îndeajuns. Aș vrea ca la final să-i adresați un cuvânt domnului Dumitriu! O mulțumire. Să vedem cum știți dvs. să-i mulțumiți gazdei noastre.

V.V.: Vă mulțumesc mult de tot. Doamne-ajută!
D.D.: Mulțumesc mult de tot.
A.D.: Aveți fiecare câte 30, 20 sau 10 ani puțin decât mine. Așa încât sunt sigur – după semnele pe care le dați – că voi găsi o mulțumire oriunde vă voi afla. Am mult respect pentru munca voastră, simt că veți mai realiza opere admirabile și că sunteți pasionați de ceea ce faceți. Asta-i un lucru rar, iar mulțumirea ți-o primești pe loc. Instantaneu. Le urez succes artiștilor care vor evolua la edițiile viitoare ale Taberei de Sculptură de la Ploiești!

R.: Domnilor, și eu vă urez succes spre noi izbânzi!

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU