Duminică, 6 noiembrie, a avut loc, în Parcul Municipal Ploiești Vest, ceremonia de închidere a celei de-a V-a ediții a Taberei de sculptură monumentală contemporană, ce se desfășoară la Ploiești, începând cu Anul Cetenar
Invitați speciali ai evenimentului au fost Grigore Leșe, criticul de artă Pavel Șușară, vicepreședintele UAP Gheorghe Dican și sculptorul Vlad Ciobanu.
A participat Simona Uță președinta Comisiei de Cultură a Consiliului local al municipiului Ploiești și Vlad Mateescu directorul Filarmonicii “Paul Constantinescu”.
Asociația Culturală 24Pharte mulțumește autorităților locale pentru sprijin și implicare efectivă Primarului Municipiului Ploiești Andrei Volosevici, Viceprimarului Daniel Nicodim, Viceprimarului Popa Anca Adina și Comisiei de Cultură a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, precum și Consiliului Local al Municipiului Ploiești, fără a căror înțelegere și bunăvoință proiectul nostru nu s-ar putea desfășura.
De asemenea, față de domniile lor, ne exprimăm speranța continuării unei la fel de bune colaborări viitoare.
Nu în ultimul rând, Asociația Culturală 24Pharte mulțumește artiștilor Max Dumitraș, Petre Mogoșanu și Constantin Ținteanu, comisarului de tabără Alice Neculea, directorului Marian Dragomir și întregii echipe cu care am colaborat din partea Casei de Cultură “I. L. Caragiale”, directorului Parcului Municipal Ploiești Vest, Anca Tănăsică, precum și tuturor celor care au contribuit, prin orice mijloace, la buna finalizare a ediției ce tocmai s-a încheiat.
Mulțumim susținătorilor proiectului, prietenilor, colegilor de la Cenaclul literar “I. L. Caragiale” și jurnaliștilor prezenți la festivitate.
Tabăra de Sculptură Monumentală de la Ploiești este un eveniment inițiat de Asociația Culturală 24Pharte și susținut de Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”, S. G. U. și T. C. E. Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii și face parte din proiectul de înființare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.
La ediția a V-a a Taberei de sculptură monumentală contemporană Ploiești au participat sculptorii Max Dumitraș, Petre Mogoșanu și Constantin Ținteanu.
Regizorul filmului documentar al evenimentului, Cătălin Apostol.