
Necesitatea armonizării politicilor și practicilor privind prevenirea corupției și respectarea drepturilor omului prin convergență instituțională
Conferință Europeană de Bune Practici & Sesiune de Training
București, 25-27 mai 2017
Până în prezent, deși s-au organizat numeroase conferințe și evenimente consacrate luptei împotriva corupției, nu s-a reușit crearea unui mecanism stabil și constant pentru un dialog structurat între decidenții principali din instituțiile care au în vedere atât reducerea corupției, cât și sporirea integrității funcției publice și respectarea pe deplin a drepturilor omului, inclusiv a celor care se află angajați în procese penale sau execută pedepse legate de infracțiuni de corupție – abuz în serviciu.
Recentele evoluții din societatea românească impun o nouă abordare în vederea realizării unei convergențe instituționale reale la nivelul nu doar al instituțiilor responsabile din domeniul Justiției, al Educației – mai ales pentru componenta prevenirii corupției, ci și din rândul decidenților politici, ai administrației publice centrale, și al respectării drepturilor omului și al promovării unui acces echitabil la justiție al tuturor categoriilor de cetățeni.
Sub auspiciile European Network for Education and Training – EUNET (Germania), organizație co-finanțată de Uniunea Europeană prin programul ”Europe for Citizens”, la Palatul Parlamentului, în perioada 25-27 mai 2017, cu amabilul sprijin și participarea reprezentanților Comitetului pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne al Parlamentului European; Secretariatul Inițiativei Regionale Anticorupție (RAI), Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii al Senatului României; Institutului Național al Magistraturii, Agenției Națională de Integritate, Transparency International, Center for Europe London; Casa da Europa da Madeira (Portugalia); Centrului pentru Cercetări Avansate în Management și Etică Aplicată etc., va fi organizată Conferința Europeană de Transfer al Bunelor Practici ”Improving Anti-Corruption Policies and Practices through an active civil society participation”, îndeosebi în relațiile dintre instituțiile administrației publice și reprezentanții mediului de afaceri și investițional, camerelor de comerț bilaterale, asociațiilor profesionale relevante și ai întregii societăți civile.
Evenimentul își propune nu doar să realizeze un necesar schimb de vederi între decidenții și practicienii din domeniul justiției, ci să contribuie în mod decisiv la adoptarea unor propuneri și recomandări transmise către Comisia Europeană și Parlamentul European, precum și către CSM, Parlamentul și Guvernul României pentru îmbunătățirea cotării României de către GRECO – Grupul de State Contra Corupției al Consiliului Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Comisia Europeană, prin MCV, precum și pentru reducerea barierelor care stau încă în calea aderării României la OECD, organizație internațională a statelor dezvoltate, la care Statul Român aspiră să adere și care deține propriile standarde și recomandări privind îmbunătățirea practicilor legate de prevenirea și combaterea corupției, mai ales în domeniul economic și comercial.
Conferința va fi urmată de o Sesiune Practică de Training menită să îi aducă împreună, în echipe de lucru, pe practicienii dreptului, funcționarii publici și reprezentanții patronatelor și asociațiilor profesionale în scopul generării unui plan de acțiune viitor la nivel național care să conducă la organizarea și finanțarea coerentă a procesului de prevenire a corupției în România, inclusiv prin realizarea unei Platforme comune de tipul Ombudsmanul Anticorupției.
Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, TVH, Opinia Națională. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, 24PHarte.ro, CIFN.info, SmartFinancial.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, “Buletin Dunărean”.