Implicare în proiectele de cooperare transnațională prin profesionalizarea și certificarea specialiștilor, consultanților și managerilor în context UE și internațional
Conform reglementărilor educaționale în vigoare, prin Legea nr 596/2001, Academia Română, prin cele 30 de institute naționale de cercetare, este abilitată să organizeze atât studii avansate academice, cât și școli doctorale/post-doctorale, care să fie astfel recunoscute și pe plan european.
În acest sens, în baza parteneriatului recent încheiat între Academia Română prin Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu” și Fundația EUROLINK – Casa Europei, membră EUNET – European Network for Education and Training și coordonatoare a Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), s-a decis continuarea, pe baze consolidate, a proiectului educațional inițiat în anul 2012 prin lansarea la nivel național a cursurilor la distanță pentru formarea experților în Studii Strategice Avansate în contextul Macroregiunii Dunării. Acest domeniu este de extrem interes în etapa actuală pentru implementarea cooperării transnaționale conform liniilor directoare decise și recomandate de Comisia Europeană – DG REGIO, în cadrul Programului Transnațional ”Dunărea”, Coordonatorii Naționali ai celor 14 State Membre SUERD, precum și de Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunării. Această expertiză este mai mult decât utilă și aplicabilă pentru toate cele 41 de județe ale României și se justifică prin caracterul profund multi și inter-disciplinar al proiectelor cu ”valoare adăugată” macroregională.
Cooptarea competențelor și abilităților celor care doresc să își ofere concursul în cadrul acestui processe subsumează celor patru piloni majori ai însăși Strategiei Dunării: Interconectarea regiunii Dunării; Protejarea mediului în regiunea Dunării; Creşterea prosperităţii în regiunea Dunării; Consolidarea regiunii Dunării
Între timp, în cadrul Programului Transnațional ”Dunărea”, la nivelul UE au fost determinate deja 9 proiecte strategice mari care să conducă la consolidarea și coeziunea macroregională. Plecând de la aceste nuclee de bază, profesorii și formatorii din sistemul educațional pre-universitar, cât și cadrele universitare, masteranzii și doctoranzii din mediul academic, au ocazia să-și valorifice într-un cadru mult mai prielnic experiența teoretică și practică, contribuind în acest fel din diverse unghiuri de cunoaștere la transpunerea Planului de Acțiune agreat la nivel european și la formarea unei abordări dinamice și de tip antreprenorial privind renașterea economică și socială a întregii regiuni.
Un stimulent major în plus îl reprezintă oportunitatea ca toți cei implicați în sistemul educațional, cât și în cel de cercetare-inovare să-și dezvolte și maximizeze atuurile profesionale personale, precum să-și dezvolte și noi abilități referitoare la cooptarea în proiecte complexe în diverse domenii cu caracter transfrontalier și transnațional. După finalizarea cursurilor SUERD, absolvenții noștri au posibilitatea să avanseze mai rapid în carieră.
În acest cadru flexibil și pro-activ configurat, organizatorii propun următoarele serii de cursuri online:
- Expert în gestionarea și valorificarea Programului INTERREG Europe ș a proiectelor europene în context macroregional
- Expert în inteligență emoțională și leadership în managementul proiectelor complexe europene
- Expert în tehnici de construcție a parteneriatelor transnaționale, învățare colaborativă și dezvoltarea platformelor de tip Knowledge Management
- Expert în comunicare, activități de networking transnațional și lobby instituțional european
- Expert în PR, branding și marketing social prin instrumente specifice
- Expert în managementul bioeconomiei, inovării și bnei guvernanțe
Până în prezent, circa 600 de cursanți au absolvit cursurile la distanță și sesiunile intensive de training în diverse universități/centre universitare ale României, precum: Arad, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Târgoviște, Timișoara ș.a. Chiar și numeroși profesioniști, manageri sau experți originari din România, care lucrează în alte țări din UE sau Canada și Statele Unite, au studiat în cadrul programelor CIO-SUERD, în special cei motivați să-și completeze formarea profesională/științifică pentru a înțelege mai bine și a activa în cadrul proiectelor sau programelor cu finanțare europeană, de tipul cooperării transfrontaliere și transnaționale, în special. Aceștia formează Rețeaua Națională a Ofițerilor/Comisarilor Dunăreni, deja lansată și constituită din toamna anului 2015, la Palatul Parlamentului.
Cursurile online se vor desfasura în perioada 6 noiembrie 2017 – 9 februarie 2018, iar evaluarea finală, pe baza unui test practic în scris, la distanță, până în data de 9 martie 2018.
Mai multe informații sunt disponibile pe siteul CIO-SUERD
Pentru conformitate,
CIO-SUERD ”Jean Bart”
C/o EUROLINK-Casa Europei
info@houseofeurope.ro