Tabloidizarea la romani – un “complot” izbutit

– insemnari despre ultima desfigurare a romanitatii tarzii –

Cel mai tare ma dezarmeaza incoerentza obscena, sau de-a dreptul feroce care bantuie spatiul public, cat a mai ramas, romanesc. Fiecare tinde sa-si arunce in eter reflectiile, propunerile, sa contracareze, sa provoace “dezbateri”, sa persifleze, mai ales necitandu-i si necitindu-i pe cei pe care ii minimalizeaza, refuza sau distruge cu verbul lor.

Este fascinant cumva, daca nu tragi-comic de-a binelea, sa observi cum s-a placat un fel de “post-modernism” gata mestecat, smecheros in aparenta, a l’americaine, peste stratul gros de comportament post-feudal, post-fanariot, anti- modernist pe care il lasase mostenire regimul anterior in vietile si, mai ales, in creierele noastre. Era previzibil sa se intample asa inca de cand criticul Nicolae Manolescu le facuse avant tinerilor sai ucenici de la cenaclul pe care l-a pastorit in anii 80. Era evident ca elitele intelectuale mai snoabe (in sensul mai receptive si mai “subtiri”) de la noi aveau sa imbratiseze foarte curand acel gen de fronda oripilat(nt)a, de proliferare a grotescului sau visceralului, sub masca prietenoasa a unei scuturari zdravene de cele mai imbacsite prejudecati.

Ceea ce a urmat insa, mai ales dupa anii 2000, n-a fost decat o pecetluire a vidarii de continut, de idealitate si de moralitate minima in spatiul public de la noi. Faza “tabloidizarii” pe care o traversam astazi nu scoate in evidenta altceva decat acest gen de cosmetizare a barfei cele mai neaose de tip “radio santz” de prin satele patriei . Intre timp, societatea a iesit complet din cultura pudoarei, si aceea impusa artificial in comunism. Rusinea, in sens profund moral, nu o aveam pur si simplu ca natie, ci o proferam doar in sensul acela al fanfaronadei caragialesti din “Romanii verzi”.

Altfel spus, incoerentza, inconsecventza, lipsa de punctualitate, de rigoare, de parolism, chiar si instinctualizarea artei si a intregii expresivitati publice sunt tot pe linia rinocerizarii din anii dictaturii, o adancire a acelei stari, numai ca fardata de o pretentie in plus : la rafinament, la exhibitie libera, la disolutie sfidatoare. Formele fara fond, intrevazute si repudiate simbolic de Maiorescu, dar cauterizate preponderent de Caragiale, nu  fac acum decat sa-si arate si mai violent rezultatele peste peisajul sumbru al descompunerii noastre colective ca organism viu, ca identitate nationala in Europa …

Suntem probabil o noua generatie de sacrificiu mai cu seama in sensul ca platim tributul consfintirii rupturii dintre cele doua Romanii: cea rurala, pauperizata si batjocorita sistematic si cea superficiala si egocentrica la extrem, a sinecuristilor/ intelectualilor de curte care ne-au impins in aceasta polarizare/antagonizare fara margini si fara speranta .Post-modernismul arborat acum triumfalist, civilizator de acesti apostoli ai natiunii nu este decat consacrarea deplina a “omului nou’ ravnit de Ceausescu, dar mutilat ritualic si definitiv inrobit psihic,”americanizat” in stil dambovitean de abia in acesti ani ai ultimului “val de criza”.

Nu in cele din urma, anatemizarea “clasei politice” sau a Parlamentului nu este nici ea decat o ultima revansa amara a noastra, ca dezmosteniti si ai capitalismului, si ai “visului european”. Cu siguranta, ne meritam soarta !

 

 

 

 

avatar

About

Profesional, am o dubla formare: ca filolog, in limbi si literaturi romanice, cu expertiza in critica literara si de arta; ca si consultant si trainer, am urmat o formare indelungata si complexa, pe filiera studiilor europene in domeniul institutiilor UE, resurselor umane, Public Relations si Lobby, in diverse universitati/centre de educatie din Europa: Bucuresti, Praga, Varsovia, Aosta (Italia), Budapesta, Berlin. In acest sens, sunt autorul a sute de articole de analiza politica, eseuri in variate domenii, cronici de arta, scenarii de film, piese de teatru, studii de cercetare, ghiduri practice, manifeste si apeluri publice. In practica, am exercitat diverse profesii, precum profesor, jurnalist de politica externa, corespondent Radio Europa Libera, coordonator de proiecte europene, trainer, analist si consultant de afaceri publice pentru Comisia Europeana, Guvernul Romaniei, parlamentari romani, moderator evenimente publice etc. Ca pasiuni in timpul liber, ca “bon viveur” si “bon conaisseur”, am aprofundat, in ultimii 20 de ani, studiul terapiilor si remediilor alternative/naturiste, degustarea berilor belgiene, a vinurilor nobile, explorarea peisajelor insolite, muzica anilor ’50 si ’60, arta conversatiei. In etapa prezenta, in urma numeroaselor experiente de succes in animarea unor mari reuniuni/evenimente, imi propun sa dezvolt mult mai intens dimensiunea de “consilier existential” si de “coacher”, ca si pe aceea de mediator spiritual, cu o atentie sporita pentru influentarea schimbarii mentalitatilor si consolidarea unui leadership autentic in aceasta parte integranta a Europei.

View all posts by