PRESS RELEASE

EUROLINK - House of Europe

ARCHIVE

Press Releases 2008-2009

8 iunie 2009

Noi beneficii si privilegii pentru cei motivati

sa faca parte din echipele de implementare

7 iunie 2009

Invitatie de participare la pregatirea in direct

a proiectelor de investitii cu finantare UE

31 martie 2009

Editie Extraordinara a

Incubatorului de Proiecte si Afaceri Europene

23 mai 2008

Riscul deturnarii Fondurilor Europene

28 martie 2008

Lansarea CONSORTIULUI

PARTENERIATULUI STRATEGIC

 

 

Noi beneficii si privilegii pentru cei motivati sa faca parte 

din echipele de implementare sau gestionare a proiectelor europene

 

Bucuresti, 8 iunie 2009 

 

Datorita aderarii la UE si presiunilor crescande facute asupra tarii noastre, vrand-nevrand, si romanii vor fi obligati sa schimbe logica in care au lucrat pana in prezent si se reorienteze din mers catre profesiile centrate realmente pe proiecte, mai ales pe acelea finantate din fondurile europene.

 

Romaniei ii sunt inca necesari mii de experti, de manageri cu o viziune multi- si inter-disciplinara, axata pe complexitatea managementului de proiect, de specialisti in studiile de fezabilitate, analiza economico-financiara, evaluarea si auditarea proiectelor complexe, organizarea procedurilor de achizitii publice, parteneriatele public-private, promotori ai dezvoltarii rurale etc.  Pentru pregatirea acestora, sub egida Platformei de Actiune si Interventie Rapida “EU-RO Clearing Funds”, in parteneriat cu Universitatea Romana de Stiinte si Arte “Gheorghe CRISTEA”, Casa Europei - EUROLINK a operationalizat primul program de pregatire de tip post-universitar si desfasurat integral on-line. Aceasta formula, imbratisata inca din primavara anului 2007 de peste 200 de participanti s-a dovedit viabila in special pentru cei care doresc sa aprofundeze o perspectiva complexa, nu urmaresc doar bifarea unui standard ocupational din COR, cat si pentru persoanele mai ocupate, care nu au posibilitatea si timpul necesar de a urma programul academic al Masterului de specialitate care se intinde pe durata a doi ani si impune prezenta fizica a studentilor si redactara unei dizertatii complexe.

 

Intrucat presiunea timpului si asteptarile legitime ale beneficiarilor s-au intetit in contextul actualei recesiuni si crize de lichiditati, acest program post-universitar se bucura de un interes din ce in ce mai larg. Ca noutati atractive, avem placerea sa va informam ca pentru noua serie care incepe dupa data de 15 iunie 2009, se acorda noi facilitati suplimentare:

 

-la cerere, achitarea contributiei banesti esalonat in trei rate lunare;

-eliberarea unei Adeverinte de Studii, care sa permita atestarea modulelor de studiu urmate;

-posibilitatea deducerii cheltuielilor de formare de catre autoritatile de management in situatia includerii formarii respective ca parte integranta a proiectului de investitii;

-runde de consiliere personalizata periodica (tutorial), inclusiv coaching inclus, pe baza de programare, cu unul dintre lectorii sau trainerii din cadrul programul academic;

-redactarea unei Scrisori Oficiale de Recomandare pentru sprijinirea cursantilor in procesul de recrutare sau cooptare prompta in echipele de gestionare sau implementare a proiectelor;

-acordarea unui discount variabil, ce merge pana la 50%, pentru toti participantii care doresc sa urmeze ulterior alte programe de formare pe viu organizate de EUROLINK si prestigiosii sai parteneri, indeosebi Knowledge Management Institute - sucursala Romania - www.knomacons.ro;

-afiliere gratuita la Alumni Club (Clubul Absolventilor) care confera posibilitatea consultarii si sustinerii reciproce a absolventilor programului in privinta angajabilitatii, recomandarilor necesare, problemelor punctuale intampinate in cursul implementarii proiectelor.

 

Pentru detalii privind modalitatea de inscriere si costurile aferente, va rugam sa consultati pagina de internet: www.StructuralFunds.ro. Pentru informatii suplimentare ne puteti scrie la adresa de email: eurolink@b.astral.ro sau fax: (021) 2304997.

 

Pentru conformitate,  

Secretariatul Platformei “ EU-RO Clearing Funds”

c/o EUROLINK – Casa Europei

 


 

INVITATIE de participare la pregatirea in direct a proiectelor de investitii cu finantare UE

~ Bucuresti, Institutul "METROUL SA" - 12 iunie 2009 ~

 

Stimati Parteneri/Distinsi Colegi/Dragi Absolventi,

 

cu reala placere, avem onoarea de a va aminti pe aceasta cale ca - incepand cu data de 6 iunie 2009 -  peste 200 milioane de Euro sunt ACUM in joc pentru finantarea celor mai bune proiecte de investitii IMM in sfera productiei si serviciilor, din surse de investitii UE combinate cu contributie guvernamentala, prin proceduri mult simplificate si cu o pre-finantare europeana de pana la 35% pentru demararea proiectelor. Totodata, se deschid importante apeluri in sfera pietei muncii si resurselor umane, cu termene de depunere in lunile iunie - iulie 2009. Chiar daca implica necesitatea apelarii la o consultanta inalt calificata si daca birocratia apare drept de netrecut la prima vedere, credem ca ar fi regretabil ca o asemenea sansa de sprijin financiar generos sa fie risipita in van si sa nu fie activate toate resorturile si energiile care sa conduca la o optima accesare a acestor fonduri.

 

In acest sens, va semnalam deosebita oportunitate ca Dvs. sa luati parte la sesiunea demonstrativa de orientare si concepere ghidata pe viu a proiectelor, ce se va desfasura la Sala de Consiliu a Institutului „METROUL SA” - Bucuresti, 12 iunie 2009. Aceasta sesiune de formare va fi coordonata personal de reprezentantul International Knowledge Management Institute pentru Europa de Est, Dl Octavian SERBAN, MBA la George Town University  (USA)/ Certified Knowledge Manager, Presedintele agentiei Knomacons (www.knomacons.ro). Cuvant de deschidere: Presedintele Executiv al EUROLINK-House of Europe (www.HouseofEurope.ro), Dl Sever AVRAM, Consultant in Relatii Publice si Lobby.

 

Mentionam ca numarul maxim de participanti este de 20 persoane/sesiune, iar inscrierile se fac conform principiului “primul venit-primul servit”. Cursurile se soldeaza cu un Certificat de Absolvire "KM Fundamentals" eliberat sub egida KMI - Romania in parteneriat cu EUROLINK -House of Europe. In situatia selectarii proiectelor rezultate, costurile de training vor putea fi  deduse in baza unei adeverinte eliberate la cerere, drept cheltuieli legate de pregatirea echipei de realizare si implementate a proiectului. Pe baza de programare prealabila, persoanele interesate de consultanta aplicata pe probleme mai spinoase din proiecte pot beneficia de sprijin in regim de consiliere personalizata, face to face, in cursul diminetii de 13 iunie 2009.

 

Va rugam sa primiti in atasament agenda si formularul de inscriere. Pentru detalii suplimentare si inscrieri pana cel tarziu 10 iunie 2009: www.Structuralfunds.ro, eurolink@b.astral.ro, tel: 021.2304997.

 

Cu urarile noastre de succes,

Secretariatul Platformei de Actiune si Interventie Rapida “EU-RO Clearing Funds”

 


 

Editie Extraordinara a

INCUBATORULUI de PROIECTE si AFACERI EUROPENE pentru relansarea sectorului IMM

 

Bucuresti, 31 martie 2009

 

Prin amabilul sprijin si in prezenta Presedintelui Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM (AIPIMM) din cadrul MIMMCMA (www.mimmc.ro), Dl Ioan Cristian HAIDUC, in contextul “Saptamanii Europene a IMM-urilor”, precum si in ajunul Zilei Schuman a Uniunii Europene si a Zilei Independentei de Stat a Romaniei, va informam ca - sub egida Platformei de Actiune si Interventie Rapida “EU-RO Clearing Funds”, coordonata de EUROLINK-House of Europe - va avea loc editia extraordinara a INCUBATORULUI de PROIECTE si AFACERI EUROPENE pentru RELANSAREA SECTORULUI IMM (vineri, 8 mai si sambata, 9 mai 2009).

 

Partenerii principali ai reuniunii sunt: Knowledge Management Institute - sucursala Romania, Asociatia de Stiinte Alternative din Romania, Centrul de Training ALERON, Universitatea Romana de Stiinte si Arte “Gheorghe Cristea”, Societatea “Deleanu Vasile-Avocati”, membra Warwick Legal Network (Londra) si Grupul “Détente Consultants” (Paris).

 

Originalitatea evenimentului consta in combinatia intre prezentarile celor mai fierbinti oportunitati de finantare / prioritati practice pentru reprezentantii sectorului IMM si partenerii din sectorul public si privat ai acestora si formatul de salon regional cu standuri tematice dedicate: furnizarii de analize prealabile a oportunitatilor de finantare/investitii; oferirii de consiliere personalizata - formularea astrogramei personale a finantarii ideale pentru fiecare solicitant; distribuirii-cadou a kit-ului in format CD, intitulat: „Cei 7 pasi pentru finantari europene, solutii si investitii inovative de succes”.

 

Totodata, in cea de-a doua zi a lucrarilor, participantii au sansa de a beneficia de un modul preparatoriu de training in Managementul Cunoasterii, conform sistemului brevetat de International Knowledge Management Institute (Washington D.C – www.kminstitute.org) pentru sprijinirea unei mai bune organizari si impartasiri a cunoasterii la nivelul angajatilor si in cadrul organizatiilor care implementeaza proiecte europene/internationale. Special Guest Lecturer va fi Dl Octavian SERBAN, Certified Knowledge Manager, Presedintele Knomacons (www.knomacons.ro). Participantii primesc diploma de atestare a absolvirii modulului “Knowledge Management Fundamentals”. De asemenea, in cursul dupa-amiezei, rundele de consiliere personalizata se vor concentra pe identificarea partenerilor de proiecte si formarea parteneriatelor de afaceri, alegerea si verificarea competentelor consultantului ales si a personalului pentru echipa de implementare.

 

In final, reprezentantul Romaniei la Festivalul International “Cerbul de Aur”, talentatul solist Alin VADUVA va sustine un recital, alaturi de un grup de studenti ai Facultatii de Artele Spectacolului de Teatru - Coregrafie din cadrul Universitatii Romane de Stiinte si Arte “Gheorghe Cristea”.

 

Informatii suplimentare privind conditiile de inscriere si participare vor fi disponibile in curand pe siteurile www.StructuralFunds.ro si www.HouseofEurope.ro .

 

Pentru conformitate,

Consortiul Organizatoric al Platformei “EU-RO Clearing Funds”

c/o EUROLINK-House of Europe

 


 

Stadiul pregatirii Romaniei din perspectiva aplicarii noului PLAN de ACTIUNE UE

privind acordarea Ajutorului de  Stat si respectarea regimului concurentei

~ Sumar executiv al Raportului asupra Consultarii Publice ~

Palatul Parlamentului, Bucuresti - 6 noiembrie 2008

 

Bucuresti, 11 noiembrie 2008

 

In prezenta Inaltului Reprezentant al Comisarului European pentru Concurenta, Dna Neelie Kroes, in persoana Directorului General Adj al DG Concurenta, Dr. Herbert UNGERER, precum si a Reprezentantului Presedintiei Uniunii Europene in Romania, in persoana Consilierului Economic si Comercial al Ambasadorului Frantei la Bucuresti, Dna Florence DOBELLE si a Reprezentantului personal al Presedintelui Consiliului Concurentei din Romania, Dna Director Maria ALEXANDRU, in data de 6 noiembrie 2008, la sediul Palatului Parlamentului Romaniei, sub egida si in organizarea Platformei CEFTAC (proiect fondat in anul 2004 cu sprijinul programului PHARE al Uniunii Europene), s-a desfasurat in cadrul Zilei Europene a Concurentei si Competitivitatii in Romania o dezbatere si o consultare publica in legatura cu Planul de Actiune al Comisiei Europene privind Ajutorul de Stat, precum si cu evaluarea din unghiul societatii civile si al comunitatii de afaceri, a impactului economic si social al activitatii Consiliului Concurentei si al celorlalte autoritati sectoriale de reglementare: ANRE, ANC, BNR. La consultarea on-line si, ulterior la lucrarile din cadrul evenimentului mentionat, au participat reprezentantii a peste 200 de companii, asociatii profesionale, institute stiintifice, organizatii neguvernamentale, agentii de presa si alte organisme media, precum si prestigioase personalitati independente. Mentionam ca singura institutie care nu a raspuns solicitarilor oficiale de clarificare institutionala, invitata insistent si repetat, a fost Autoritatea Nationala pentru Comunicatii. In schimb, o evaluare obiectiva si detaliata a situatiei calitatii reglementarii in domeniul IT&C, furnizata de Dr. Nicolae OACA a fost inserata pe CD-ul evenimentului.

 

In cele ce urmeaza, prezentam o sinteza succinta a rezultatelor de pana in prezent ale consultarii publice:

 

1. Participantii au recunoscut - in mod direct sau indirect - ca sunt, in mare masura, slab informati asupra schimbarilor majore intervenite in acordarea ajutorului de stat. Ei considera ca, potrivit prerogativelor sale oficiale, directia de specialitate din cadrul Consiliului Concurentei ar trebui sa coordoneze in mod categoric si energic politica de informare si promovare susinuta a oportunitatilor ce deriva din acest nou Plan de Actiune al Comisiei Europene, dar in cooperare si cu ARIS, celelalte autoritati de reglementare sectoriala, Ministerul Economiei si Finantelor si Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din cadrul Ministerului Educatiei.

 

2. In situatia in care promovarea noului Plan de Actiune, indeosebi in zona cercetarii-dezvoltarii- inovatiei si a sectorului IMM, nu va fi intelept gandita si realizata, inclusiv cu sprijinul unor organizatii si programe neguvernamentale specializate precum Platforma CEFTAC, este evident ca influenta asupra capacitatii de crestere a competitivitatii economice nu se va putea face simtita in mod consistent si palpabil. Majoritatea participantilor au recomandat utilizarea mecanismului participarii la retele interne si europene de transfer al bunelor practici si sprijinul privind prezentarea de proiecte comune cu parteneri externi drept cea mai semnificativa cale de stimulare in practica a cresterii competitivitatii economice si sociale.

 

3. Participantii au luat nota asupra faptului ca Romania detine doar locul penultim in clasamentul competitivitatii in UE, plasament cu totul sub potentialul resurselor sale de intelegenta si creativitate. In acest context, peste o jumatate dintre participanti au fost de acord si au recomandat creerea unui Consiliu National al Competitivitatii, dar mai degraba ca un think-tank suplu si flexibil, din structurarea caruia sa fie excluse din start orice posibile paralelisme/suprapuneri de atributii institutionale cu alte organisme precum Consiliul Economic si Social, ca si orice complicatii birocratice inutile ulterioare.

 

4. Majoritatea participantilor nu apreciaza favorabil pozitia pasiva, dezinteresata in raport cu presiunile unor grupuri economice si politice, precum si cu asteptarile legitime ale consumatorilor directi si, uneori, aroganta, pe care au o organismele de reglementare si supraveghere ale pietei energetice si IT&C - ANRE, respectiv, ANC -, ceea ce este considerat sa prejudicieze in final, in mod direct sau indirect, protectia ferma si activa a drepturilor acestora. Totodata, pe baza prezentarii unui studiu de specialitate realizat sub egida Academiei Romane, o mare parte a participantilor au remarcat cu insatisfactie lipsa unui mecanism de dialog consultativ structurat cu organizatiile de aparare a drepturilor consumatorilor, precum si fragilitatea/incosistenta practica a impactului activitatii ANPC, inclusiv din unghiul absentei mecanismelor legale constrangatoare pentru realizarea unei protectii mai consecvente si eficiente a drepturilor  respective.

 

5. La finele consultarii publice, o mare parte a participantilor s-au exprimat in favoarea introducerii unui mecanism de advocacy si de promovare a culturii concurentei loiale si transparente, asezat pe baze coerente si sustinut financiar din fondurile special alocate de statul roman  Consiliului Concurentei. Aceste prevederi trebuie sa inlocuiasca de urgenta sprijinul anterior pe care l-a oferit in trecut Uniunea Europeana, unele state membre ale acestuia ori sectorul privat pentru activitatile si initiativele  de diseminare a culturii concurentei prin Platforma CEFTAC sau alte demersuri similare.

 

6. Majoritatea participantilor au apreciat drept extrem de necesara realizarea unei evaluari paralele a activitatii autoritatilor de reglementare din unghiul si prin consolidarea expertizei organizatiilor relevante ale societatii civile. Coordonatorul tehnic si organizatoric al forumului si-a exprimat public regretele pentru neparticiparea reprezentantilor Consiliului Concurentei la sectiunea a II-a a evenimentului care a propus un model portughez de evaluare impartiala si obiectiva a acestei activitati si a solicitat in mod direct sprijinul directoratelor generale ale Comisiei Europene pentru a impune acest gen de evaluare periodica proprie, dar si externa a institutiilor vizate, avand mai ales in vedere faptul ca Romania este inca supusa mecanismului de monitorizare al Comisiei Europene insesi. Asteptam in continuare reactia oficiala a acestor autoritati publice fata de observatiile, sugestiile si recomandarile formulate.

 

7. Dintre propunerile cele mai sustinute de catre participanti, mentionam pe scurt: unificarea legislatiei referitoare la concurenta intr-un cod juridic unic si coerent, in special pentru a putea ingloba si legislatia referitoare la concurenta neloiala si la sanctionarea „publicitatii inselatoare” in acelasi trunchi jurisdictional si de responsabilitate, scutit de ambiguitati si inconsecvente; respectarea recomandarilor Comisarului European pentru Concurenta al UE prin infiintarea tribunalelor specializate pentru cauzele legate de regimul concurentei si formarea sistematica a judecatorilor si celorlalti experti de concurenta; introducerea obligativitatii legale de raspuns la solicitarile cetatenesti/ale organizatiilor civice neguvernamentale referitoare la exprimarea punctului de vedere vis-a-vis de chestiuni de interes public intern sau european, care fac obiectul unor dezbateri si consultari publice, precum cele din cadrul Zilei Europene a Concurentei si Competitivitatii in Romania; formalizarea profesiei de expert/consultant independent in concurenta si lansarea de catre Consiliul Concurentei impreuna cu institutele specializate ale Academiei Romane si organizatiile neguvernamentale de profil a unui program national de formare sistematica a acestor experti.

 

Partenerii oficiali ai Forumului au fost: Societatea „DELEANU Vasile-Avocati” - membra Warwick Legal Network si compania IMSAT Romania - Groupe SNEF. Sponsorul Oficial al evenimentului: Societatea de Avocati Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen - membra SEE Legal. Sponsori tehnici: ROVIGO, KD Group si PHAETON GALA.

Parteneri Media: Agentia de Presa Rador, ClubAfaceri.ro, ComunicateMedia.ro, Comunicatii Mobile, Concurrences.com, e-Competitions.com, Economie si Administratie Locala, Euroconsultanta, Grupul de Presa Bursa, In Your Pocket, PRWave.ro, Radio 3NET, Radio France Internationale, Radio Romania, Romania Libera, SmartBank.ro, SmartFinancial.ro, SmartFinancial.ro, StiriEvenimente.ro, Tribuna Economica.

 

Pentru conformitate,

Secretariatul Consortiului Organizatoric

c/o EUROLINK-Casa Europei/Platforma CEFTAC


 

Riscul de deturnare masiva a destinatiei programelor cu Fonduri UE

ameninta reducerea decalajelor dintre Romania si spatiul comunitar

 

Bucuresti, 23 mai 2008

 

In cadrul unei prime Conferinte Europene asupra prevenirii neregulilor, fraudelor si coruptiei  deja banuite sau anticipate ca ar putea marca grav accesarea Fondurilor UE si, mai ales implementarea ulterioara  a proiectelor co-finantate din aceste surse comunitare, Presedintele GRECO-Grupul de State impotriva Coruptiei din Consiliul Europei, slovenul Drago KOS a reliefat in mod deschis faptul ca Romania risca „urmari foarte grave”, inclusiv inghetarea fondurilor daca va continua, dupa cum s-a angajat in mod oficial, sa nu combata coruptia la nivel inalt politic si al functionarilor publici de rang inalt. Spre comparatie, inaltul demnitar - care conduce si comisia independenta de specialitate din Slovenia - a invocat exemplul Bulgariei care este deja la un pas de acest demers din partea Comisiei Europene.

 

Conferinta Europeana a fost organizata de Platforma “EU-RO Clearing Funds”, coordonata de EUROLINK-Casa Europei, in parteneriat cu DBB Akademie din Germania si Fundatia Radio Romania.

 

Tactica anihilarii reprosurilor prin omisune sau neprezentare

 

Si mai graitoare pentru situatia de impas in care se afla accesarea Fondurilor UE in Romania, din punctul de vedere al gradului scazut de transparenta al informatiilor, al perpetuarii prezentei pe site de achizitii publice a numeroase apeluri de oferta (vadit lovite de nulitate, cu vicii substantiale de formulare sau de-a dreptul „dedicate”), al lipsei de inter-comunicare intre solicitantii de finantare si multe din autoritatile responsabile, a fost absenta importantilor reprezentanti guvernamentali care confimasera prezenta la eveniment cu punctele de vedere solicitate de organizatori. In actuala etapa, in pofida promisiunilor de invitare a organizatiilor neguvernamentale implicate in monitorizare si alarmare rapida la un dialog consultativ structurat, noua tactica abordata de reprezentantii Guvernului consta in: ignorarea mesajelor, invocarea unor scuze protocolare pentru neprezentare, eschivarea prin diverse scrisori explicative fata de raspunderile directe care le revin si minimalizarea valorii/reprezentativitatii evenimentelor publice majore unde li se solicita in mod direct clarificari si rapoarte publice de activitate pentru informarea beneficiarilor potentiali, a partenerilor sociali, mediului academic si sectorului ONG, preocupate de un posibil derapaj al resurselor financiare puse in joc.

 

Aplicarea in practica a cadrului legal d selectare a proiectelor si a contractarii asistentei tehnice -deja marcate de confuzii, lipsa de tranparenta si suspiciuni de incorectitudine administrativa

 

In cursul lucrarilor, a fost abordata o paleta tematica larga, dar accentul a cazut pe neincrederea participantilor din randul beneficiarilor potentiali, a asociatiilor oamenilor de afaceri, multor experti tehnici in trasparenta si corectitudinea cu care vor fi facute in continuare lansarea apelurilor de proiecte de catre unele autoritati de management, a licitatiilor publice catre sub-contractori, a informarii nepreferentiale a beneficiarilor in vederea depunerii proiectelor in mod nediscriminatoriu, a mentinerii unei stabilitati a regulilor si procedurilor pe tot parcursul jocului etc, a unei politici viguros transpuse in practica de prevenire a neregulilor si fraudelor. In sumarul executiv al Raportului de monitorizare paralela nr. 4, dat publicitatii cu acest prilej, institutiile care poarta responsabilitatea cea mai mare sunt considerate a fi: Comitetul de coordonare inter-ministeriala din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, ANRMAP, Autoritatea de Audit, Departamentul de Lupta Anti-Frauda din cadrul Guvernului, majoritatea agentiilor de dezvoltare regionala ca organisme intermediare, Comisia de Afaceri Europene a Parlamentului. In plus, utilizand metoda analizei convergentei institutionale, un studiu preliminar scoate in evidenta deja carentele grave ale comunicarii si colaborarii dintre institutiile romanesti cu atributii complementare sau conjugate. Aceste probleme sunt deja de natura sa afecteze impactul calitativ al proiectelor, viteza si eficienta de reactie a autoritatilor - in cazul unor crize sau litigii majore, cat si credibilitatea procesului de accesare a programelor de finantare ca atare.

 

“Achizitiile dedicate” sau cu unic ofertant – dovada unui demaraj cu capcane si deraieri

 

In cadrul work-shop-ului dedicat dezbaterii acestor aspecte juridice si administrative, moderata de  jurnalista Cristina VASILOIU (The Economist Intelligence Unit), reprezentantul ANRMAP a incercat sa respinga toate criticile aduse modului defectuos in care se desfasoara actualmente apelurile de oferte si procedurile de achizitii publice si sa atribuie organizatiilor neguvernamentale ale societatii civile responsabilitatea rezolvarii problemelor de preventie/sanctionare, depistare a neregulilor si de instruire a liderilor din adminstratia locala. De asemenea, acesta a incercat sa minimalize cat mai mult intensitatea nemultumirilor, considerand ca probleme foarte similare se intalnesc in majoritatea Statelor Membre UE. Cu toate acestea, gravitatea problemelor semnalate a fost relevata si reiterata simultan de articole gazduite de prestigioasele Radio BBC si “The Economist” care monitorizeaza si ele in paralel situatia programelor pentru tara noastra .

 

Concluzii provizorii

 

In cursul conferintei, au fost date numeroase exemple de sprijin si de bune practici oferite, de pilda, de Consiliul Europei, de OLAF, de Banca Europeana de Investitii, de Guvernul Germaniei. Sunt numeroase persoanele si institutiile de bune intentii care vad cu ochi buni sansa actuala pe care o au romanii prin fondurile UE. In urma unei interesante prezentari din partea Institutului European din Romania, concluzia finala a conferintei a fost ca un parteneriat efectiv si viabil intre gestionari, beneficiari si echipele de project management se impune pentru a se reusi o depasire radicala a apatiei, neincrederii opiniei publice si beneficiarilor si a deficientelor actuale de natura sa afecteze la modul generic procesul de accesarea Fondurilor UE.

 

Conferinta Europeana s-a bucurat de sprijinul Bancii “Bancpost”, Membra a Grupului Eurobank EFG, iar Sponsorul principal a fost Societatea “Deleanu Vasile-Avocati”, membra a Warwick Legal Network. Alti sponsori: Détente Consultants (Paris), Phaeton Gala si Biroul de Imagine. Partenerii Media: Societatea Romana de Radiodifuziune, Agentia de presa RADOR, the Money Channel TV, Radio ONG – proiect al Forumului Donatorilor din Romania si al Fundatiei Synergetica, Tribuna Economica, Euroconsultanta, Economie si Administratie Locala, SmartFinancial.ro, SmartBank.ro, PRWave.ro, Comunicatii Mobile.

 

Pentru conformitate,

Secretariatul Platformei “EU- RO Clearing Funds”

 


 

Lansarea CPS - Invitatie serioasa la jocul FONDURILOR STRUCTURALE

Bucuresti, 28 martie 2008

In sfarsit, a fost dat startul finantarilor Uniunii Europene pentru proiecte in toate domeniile acoperite de Fondurile Structurale si de Coeziune! Din pacate, realitatea din teren ne-a convins ca multi dintre beneficiarii potentiali au inca mare nevoie de o orientare mai clara, pentru a avea curajul redactarii de proiecte, comandarii de studii de fezabilitate, planuri de afaceri etc. Pe de alta parte insa, din cauza relelor practici sau experiente neplacute cu proiecte de tip PHARE, ISPA sau SAPARD, unii beneficiari se arata confuzionati, descurajati sau neincrezatori in ceea ce priveste rolul exact si utilitatea palpabila a consultantei de specialitate, in etapele variate prin care trece un proiect – de la ideea de plecare la fructificarea rezultatelor obtinute la finalizare. La aceasta stare de scepticism si de ezitare, se adauga, din pacate, absenta unei reale culturi a parteneriatului si a cooperarii intre entitati si domenii diferite, rezultata din incapacitatea noastra actuala de a identifica flexibil si clar interesele si profitabilitatile individuale si comune, ce pot rezulta dintr-un proiect valoros, co-finantat din bani nerambursabili europeni.

In acest context, avem placerea sa va invitam in data de 28 martie 2008, la Grand Hotel Marriott pentru a profita de oportunitatea inaugurarii seriei de Mese Rotunde, serie coordonata de Consortiul Parteneriatului Strategic. Acestea prilejuiesc participarea Dvs. la un Joc de Simulare, menit sa ofere o demonstratie aplicativa asupra rolului pe care consultanta il poate indeplini in asumarea parcursului de succes al unui proiect. Autoritatile de Management si expertii europeni considera ca numai in acest mod vom evita sa returnam banii catre Comisia Europeana sau sa utilizam bani de acasa pentru a acoperi cheltuieli nejustificate ori neeligibile. Tema aleasa ca proiect pentru simulare se refera la un “Euro-parc Regional de Agrement Turistic si Sportiv”. Invitat special este consultantul francez in domeniul strategiilor de dezvoltare turistica si durabila, Dl Jamil Benabdallah. Reprezentantii autoritatilor de management sunt invitati in calitate de observatori independenti pentru a comenta rezultatele Jocului propus.

De asemenea, in partea a II-a a reuniunii, veti avea ocazia sa participati la dezbaterea pe marginea unui Raport Special, referitor la rezultatele Conferintei Anuale asupra ultimelor noutati intervenite in gestionarea proiectelor din Fonduri UE, Berlin (17-19 martie 2008). La, final, veti fi invitat(a) sa ciocniti o cupa de sampanie si sa aveti consultari directe si networking cu reprezentantii autoritatilor de management, agentiilor de dezvoltare regionala, primariilor, companiilor relevante de consultanta tehnica, financiara, juridica, PR, precum si ai unor banci, organisme mass-media, organizatii neguvernamentale relevante, invitate la eveniment. Moderator: Dna Denise THEODORU, realizator Radio Romania Actualitati, laureat al Comisiei Europene pentru Jurnalism in domeniul integrarii europene. Parteneri Media pemanenti ai Consortiului Parteneriatului Strategic: Grupul Tribuna Economica – „Euro-Consultanta” si „Economie si Administratie Locala”; SmartFinancial.ro; SmartBank.ro; PRWave.ro; Comunicatii Mobile.

Participarea Dvs. este gratuita, in limita stricta a numarului de 90 locuri disponibile. Inscrierea se face pe baza completarii cererii de inscriere, pana cel tarziu la data de 26 martie 2008, iar confirmarea de participare din partea organizatorilor se va face pana in data de 26 martie, orele 17.00. Intrucat evenimentul va fi mediatizat prin sprijinul unor importanti Parteneri Media, fiind filmat si radiodifuzat, accesul in sala va fi permis pana cel tarziu la orele 9.50.

Pentru eventuale informatii suplimentare, va rugam sa contactati Secretariatul Consortiului Parteneriatului Strategic la adresa: eurolink@b.astral.ro (dublata, pentru siguranta, de o copie la cps@structuralfunds.ro) sau tel./fax: (021) 2304997.

Secretariatul Consortiului Parteneriatului Strategic

 


Home

News

Main issues

Projects

Youth

Press Release

Contact